Vorbești cu impact sau lași oportunitățile să treacă pe lângă tine?
De multe ori, nu ideile sunt problema, ci felul în care le prezentăm. Fie vorbim prea repede, fie ezităm, fie simțim că oamenii își pierd interesul pe parcurs. Astfel, o idee excelentă poate trece complet neobservată.
Hai să afli cum să o pui în valoare!
Vorbitul în public NU va mai fi o problemă pentru tine
Ce rezolvi prin ședințele 1 la 1?
-
Îți clarifici felul în care comunici și înveți cum să transmiți un mesaj bine structurat și cu încredere.
-
Lucrăm pe controlul vocii, respirației și limbajului corpului, pe modul în care îți construiești discursul, cum răspunzi întrebărilor și cum să menții atenția până la final.
-
Ai exerciții practice, inclusiv video, plus feedback personalizat, ca să știi exact ce funcționează și ce poți îmbunătăți.
Indiferent că vrei să excelezi în prezentări, să ții discursuri memorabile sau să te conectezi cu ceilalți într-un cadru social, știu exact cum să te ajut.
Ofertă cursuri private
Ședințele durează 1h și sunt săptămânale – fie fizic, fie online.
Leadership & Personal Growth
Mentoring personalizat, bazat pe ședințe individuale, creat special pentru tine. Fiecare ședință pornește de la nevoile, limitele și obiectivele tale, astfel încât evoluția să fie reală și măsurabilă.
Ce include:
- Primești evaluare individuală: nevoi, blocaje, potențial;
- Ai un plan personalizat de dezvoltare;
- Ne antrenăm împreună cu exerciții aplicate;
- Îmbunătățim abilitățile de comunicare;
- Lucrăm aplicat pe mindset, încredere și gestionarea emoțiilor;
- Setăm obiective clare și follow-up pentru implementare.
Un proces care să te ducă mai departe: gradual, asumat și adaptat stilului tău.
Dicție & Comunicare (dicție clasică și pronunție)
Un program individual în care lucrăm pas cu pas la felul în care vorbești, respiri și articulezi cuvintele, astfel încât vocea ta să fie clară, sigură și ușor de urmărit.
Ce exersăm:
- articularea, pronunția și controlul respirației;
- ritmul, tonul, volumul și naturalețea vocii;
- corectarea defectelor de vorbire;
- exerciții de dicție și tehnici moderne de vorbire;
- cum să comunici clar, cum să te folosești de expresivitate și încredere vocală.
Nu subestima importanța cuvintelor și a tonului vocii atunci când vrei să prezinți și să te prezinți mai bine, mai pregătit. Procesul prin care treci în acest curs te va ajuta să vorbești mai clar și mai sigur în orice context: de la conversațiile de zi cu zi la prezentări și întâlniri profesionale.
Media Training
Cursul este dedicat realizatorilor de podcast, reporterilor, prezentatorilor, moderatorilor și profesioniștilor care susțin pitch-uri.
Structura fiecărei ședințe este personalizată, orientată spre performanță și adaptată contextului media al fiecărui participant.
Ce lucrăm:
- pregătirea pentru o apariție media;
- prezența și naturalețea în fața camerei;
- structurarea clară și rapidă a mesajului;
- controlul emoțiilor și gestionarea presiunii;
- livrarea concisă, coerentă și convingătoare;
- comunicare vizuală și elemente tehnice specifice mediului video.
Un training desfășurat într-un studio profesional și bazat pe multă practică pe situații reale, pentru a te exprima profesionist.
Content Creation pentru Social Media
Un program dedicat antreprenorilor, creatorilor și profesioniștilor care vor să comunice clar, constant și profesionist în online.
Pentru că doar așa construiești o comunitate reală, nu doar un număr de followers.
Ce lucrăm:
- Vei învăța despre personal branding și poziționare clară;
- Te ajutăm cu strategii clare de postare;
- Înveți procesul complet, de la idee, apoi script, filmare și livrare;
- Vei primi ghidare în crearea de Reels/TikTok și conținut video eficient.
Pe scurt: un parcurs practic, care te ajută să creezi conținut relevant, coerent și ușor de adaptat la stilul și comunitatea ta.
Înscriere la cursuri private
Completează formularul pentru a te înscrie la cursul dorit.
Vei fi contactat în cel mai scurt timp pentru stabilirea programului și detaliile de facturare.
Experiențele participanților și poveștile lor de succes
Mihai are un mod plăcut de a explica orice. Am venit la el, deși îl știam de pe youtube, și a reușit să mă facă să îmi înfrunt emoțiile atunci când vorbeam în public. Recomand cu încredere deplină. 🙏🏻
Mihai Crăciun este cel mai bun specialist în comunicare din țară. Recomand tuturor celor interesați să aibă un discurs profesional, indiferent de branșa în care lucrează.
Am efectuat un curs de dicție cu focus pe prezentare în fața camerelor pentru a mă pregăti pentru un webinar. Mihai este un profesionist modern cu o experirță foarte mare care poate oferi un training personalizat pe nevoile tale. Recomand.
FAQ
Sesiunile sunt flexibile și durează 60 de minute. Programul e adaptat complet la nevoile tale.
Dacă jobul tău implică vorbitul cu oameni, convingerea echipei sau prezentări, ai nevoie. Fiecare lider excepțional este și un comunicator excepțional.
Ambele variante sunt disponibile, în funcție de preferințele tale. Locația este în București, str. Calderon 17.
Da! Unii dintre cei mai buni speakeri din lume sunt introvertiți. Diferența este că au învățat tehnici prin care să își controleze emoțiile și să-și facă vocea auzită.
Dacă simți că prima sesiune nu ți-a adus valoare, îți returnăm banii. Fără întrebări. Sunt atât de sigur că vei vedea rezultate, încât îți ofer această garanție!
Sesiunile sunt interactive, practice și personalizate. Nu primești doar teorie, ci vei exersa tehnici concrete, vei primi feedback pe loc și vei lucra la discursurile tale reale.
Asta e exact problema pe care o rezolvăm! În timpul sesiunilor, vei învăța tehnici specifice prin care să îți controlezi emoțiile, să scapi de trac și să îți recapeți încrederea atunci când vorbești în public.
- Dacă vrei progres rapid, sesiuni personalizate și atenție exclusivă, coaching-ul 1 la 1 este cea mai bună alegere.
- Dacă vrei să înveți într-un mediu interactiv, să te antrenezi alături de alți participanți și să ai o experiență de grup, cursurile de grup sunt soluția potrivită.
Nu ești în punctul în care să investești într-un coaching privat? Dar tot vrei să îți îmbunătățești abilitățile de public speaking?
Înscrie-te la unul din cursurile de GRUP cu Mihai Crăciun + Mincu!
Experiență intensivă în grup de 12-15 persoane.
Exerciții practice, mentorat și networking.
Și dacă ai ajuns până aici…
Te mai gândești, sau completezi formularul de contact și începi să lucrezi la tine, pentru rezultate mai bune?